vineri, septembrie 22, 2006

In oras fara masina

Şoferii care tranzitează centrul oraşului vor avea vineri o zi de chin sau vor fi nevoiţi să umble “în oraş fără maşină”. Acesta este titlul unei campanii europene, organizată în premieră la Braşov prin care circulaţia va fi restricţionată pentru o zi pe B-dul Eroilor de la intersecţia cu str. Mureşenilor până la intersecţia cu str. Vlad Ţepeş. Astfel, timp de 9 ore circulaţia va fi permisă doar bicicliştilor şi mijloacelor de transport în comun, iar parcările în zonă vor fi închise. În zona liberă de vehicule se vor organiza concursuri de cros, de biciclete, patine cu rotile, vor avea loc concerte şi alte activităţi prin care se încearcă sensibilizarea cetăţenilor asupra impactului pe care îl au traficul rutier şi activităţile cotidiene asupra calităţii aerului. Între orele 8 şi 17 pe B-dul Eroilor se circulă zilnic bară la bară, fiind de aşteptat ca şoferii să fie nemulţumiţi că vor fi nevoiţi să ocolească vineri tot oraşul în acest interval orar.


Sursa : www.radiobrasov.ro

Niciun comentariu: